Constitutia Romaniei Constitutia Romaniei din 2003Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 / 31 octombrie 2003Part 2
Capitolul II - Presedintele RomanieiArticolul 80 Rolul Presedintelui(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.
Articolul 81 Alegerea Presedintelui(1) Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale.
(3) In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidati stabiliti in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi.
(4) Nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Romaniei decat pentru cel mult doua mandate. Acestea pot fi si succesive.
Articolul 82 Validarea mandatului si depunerea juramantului(1) Rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Romaniei este validat de Curtea Constitutionala.
(2) Candidatul a carui alegere a fost validata depune in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, urmatorul juramant: "Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".
Articolul 83 Durata mandatului(1) Mandatul Presedintelui Romaniei este de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramantului.
(2) Presedintele Romaniei isi exercita mandatul pana la depunerea juramantului de Presedintele nou ales.
(3) Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa.
Articolul 84 Incompatibilitati si imunitati(1) In timpul mandatului, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata.
(2) Presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul
(1) se aplica in mod corespunzator.
Articolul 85 Numirea Guvernului(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.
(2) In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul
(2) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru.
Articolul 86 Consultarea GuvernuluiPresedintele Romaniei poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita.
Articolul 87 Participarea la sedintele Guvernului(1) Presedintele Romaniei poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea primului-ministru, in alte situatii.
(2) Presedintele Romaniei prezideaza sedintele Guvernului la care participa.
Articolul 88 MesajePresedintele Romaniei adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii.
Articolul 89 Dizolvarea Parlamentului(1) Dupa consultarea presedintilor celor doua Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele Romaniei poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura.
(2) In cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singura data.
(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat in ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui Romaniei si nici in timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta.
Articolul 90 ReferendumulPresedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national.
Articolul 91 Atributii in domeniul politicii externe(1) Presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului, intr-un termen rezonabil. Celelalte tratate si acorduri internationale se incheie, se aproba sau se ratifica potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Presedintele, la propunerea Guvernului, acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei si aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentantii diplomatici ai altor state sunt acreditati pe langa Presedintele Romaniei.
Articolul 92 Atributii in domeniul apararii(1) Presedintele Romaniei este comandantul fortelor armate si indeplineste functia de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea partiala sau totala a fortelor armate. Numai in cazuri exceptionale, hotararea Presedintelui se supune ulterior aprobarii Parlamentului, in cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) In caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii, Presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii.
(4) In caz de mobilizare sau de razboi Parlamentul isi continua activitatea pe toata durata acestor stari, iar daca nu se afla in sesiune, se convoaca de drept in 24 de ore de la declararea lor.
Articolul 93 Masuri exceptionale(1) Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara ori in unele unitati administrativ-teritoriale si solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in cel mult 48 de ore de la instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta si functioneaza pe toata durata acestora.
Articolul 94 Alte atributiiPresedintele Romaniei indeplineste si urmatoarele atributii:
a) confera decoratii si titluri de onoare;
b) acorda gradele de maresal, de general si de amiral;
c) numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege;
d) acorda gratierea individuala.
Articolul 95 Suspendarea din functie(1) In cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale. Presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(2) Propunerea de suspendare din functie poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui.
(3) Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea Presedintelui.
Articolul 96 Punerea sub acuzare(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, pot hotari punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei pentru inalta tradare.
(2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi initiata de majoritatea deputatilor si senatorilor si se aduce, neintarziat, la cunostinta Presedintelui Romaniei pentru a putea da explicatii cu privire la faptele ce i se imputa.
(3) De la data punerii sub acuzare si pana la data demiterii Presedintele este suspendat de drept.
(4) Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Presedintele este demis de drept la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.
Articolul 97 Vacanta functiei(1) Vacanta functiei de Presedinte al Romaniei intervine in caz de demisie, de demitere din functie, de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces.
(2) In termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al Romaniei, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Presedinte.
Articolul 98 Interimatul functiei(1) Daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat din functie sau daca se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, in ordine, de presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor.
(2) Atributiile prevazute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului functiei prezidentiale.
Articolul 99 Raspunderea presedintelui interimarDaca persoana care asigura interimatul functiei de Presedinte al Romaniei savarseste fapte grave, prin care se incalca prevederile Constitutiei, se aplica articolul 95 si articolul 98.
Articolul 100 Actele Presedintelui(1) In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta decretului.
(2) Decretele emise de Presedintele Romaniei in exercitarea atributiilor sale prevazute in articolul 91 alineatele
(1) si (2), articolul 92 alineatele
(2) si (3), articolul 93 alineatul
(1) si articolul 94 literele a),
b) si
d) se contrasemneaza de primul-ministru.
Articolul 101 Indemnizatia si celelalte drepturiIndemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui Romaniei se stabilesc prin lege.
Capitolul III - GuvernulArticolul 102 Rolul si structura(1) Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.
(2) In indeplinirea atributiilor sale, Guvernul coopereaza cu organismele sociale interesate.
(3) Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica.
Articolul 103 Investitura(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
Articolul 104 Juramantul de credinta(1) Primul-ministru, ministrii si ceilalti membri ai Guvernului vor depune individual, in fata Presedintelui Romaniei, juramantul de la articolul 82.
(2) Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita mandatul, incepand de la data depunerii juramantului.
Articolul 105 Incompatibilitati(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibila cu exercitarea unei functii de reprezentare profesionala salarizate in cadrul organizatiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilitati se stabilesc prin lege organica.
Articolul 106 Incetarea functiei de membruFunctia de membru al Guvernului inceteaza in urma demisiei, a al Guvernului revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege.
Articolul 107 Primul-ministru(1) Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul-ministru.
(3) Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primuluiministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern.
(4) Prevederile alineatului
(3) se aplica in mod corespunzator si celorlalti membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile.
Articolul 108 Actele Guvernului(1) Guvernul adopta hotarari si ordonante.
(2) Hotararile se emit pentru organizarea executarii legilor.
(3) Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta.
(4) Hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru, se contrasemneaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararii sau a ordonantei. Hotararile care au caracter militar se comunica numai institutiilor interesate.
Articolul 109 Raspunderea membrilor Guvernului(1) Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
(3) Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministeriala.
Articolul 110 Incetarea mandatului(1) Guvernul isi exercita mandatul pana la data validarii alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de catre Parlament a increderii acordate sau daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, ori este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile.
(3) In situatiile prevazute in alineatul
(2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al carui mandat a incetat potrivit alineatelor
(1) si
(2) indeplineste numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pana la depunerea juramantului de membrii noului Guvern.
Capitolul IV - Raporturile Parlamentului cu GuvernulArticolul 111 Informarea Parlamentului(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora. In cazul in care o initiativa legislativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului. Daca li se solicita prezenta, participarea lor este obligatorie.
Articolul 112 Intrebari, interpelari si motiuni simple(1) Guvernul si fiecare dintre membrii sai au obligatia sa raspunda la intrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori, in conditiile prevazute de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului.
(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei interpelari.
Articolul 113 Motiunea de cenzura(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.
(2) Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.
(3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.
(4) Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit articolului 114.
Articolul 114 Angajarea raspunderii Guvernului(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile articolului 113.
(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.
(4) In cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere.
Articolul 115 Delegarea legislativa(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante.
(3) Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei.
(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.
(5) Ordonanta de urgenta intra in vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei. Camerele, daca nu se afla in sesiune, se convoaca in mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau, dupa caz, de la trimitere. Daca in termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizata nu se pronunta asupra ordonantei, aceasta este considerata adoptata si se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea in procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta cuprinzand norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevazuta la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.
(7) Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alineatului (3).
(
Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, daca este cazul, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei.
Capitolul V - Administratia publicaSectiunea 1 - Administratia publica centrala de specialitateArticolul 116 Structura(1) Ministerele se organizeaza numai in subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza in subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autoritati administrative autonome.
Articolul 117 Infiintarea(1) Ministerele se infiinteaza, se organizeaza si functioneaza potrivit legii.
(2) Guvernul si ministerele, cu avizul Curtii de Conturi, pot infiinta organe de specialitate, in subordinea lor, numai daca legea le recunoaste aceasta competenta.
(3) Autoritati administrative autonome se pot infiinta prin lege organica.
Articolul 118 Fortele armate(1) Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale. In conditiile legii si ale tratatelor internationale la care Romania este parte, armata contribuie la apararea colectiva in sistemele de alianta militara si participa la actiuni privind mentinerea sau restabilirea pacii.
(2) Structura sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organica.
(3) Prevederile alineatelor
(1) si
(2) se aplica, in mod corespunzator, si celorlalte componente ale fortelor armate stabilite potrivit legii.
(4) Organizarea de activitati militare sau paramilitare in afara unei autoritati statale este interzisa.
(5) Pe teritoriul Romaniei pot intra, stationa, desfasura operatiuni sau trece trupe straine numai in conditiile legii sau ale tratatelor internationale la care Romania este parte.
Articolul 119 Consiliul Suprem de Aparare a TariiConsiliul Suprem de Aparare a Tarii organizeaza si coordoneaza unitar activitatile care privesc apararea tarii si securitatea nationala, participarea la mentinerea securitatii internationale si la apararea colectiva in sistemele de alianta militara, precum si la actiuni de mentinere sau de restabilire a pacii. 2 - Administratia publica locala
Articolul 120 Principii de baza(1) Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice.
(2) In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere semnificativa se asigura folosirea limbii minoritatii nationale respective in scris si oral in relatiile cu autoritatile administratiei publice locale si cu serviciile publice deconcentrate, in conditiile prevazute de legea organica.
Articolul 121 Autoritati comunale si orasenesti(1) Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala in comune si in orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii.
(2) Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si din orase.
(3) Autoritatile prevazute la alineatul
(1) se pot constitui si in subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.
Articolul 122 Consiliul judetean(1) Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.
(2) Consiliul judetean este ales si functioneaza in conditiile legii.
Articolul 123 Prefectul(1) Guvernul numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale.
(3) Atributiile prefectului se stabilesc prin lege organica.
(4) Intre prefecti, pe de o parte, consiliile locale si primari, precum si consiliile judetene si presedintii acestora, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.
Capitolul VI Autoritatea judecatoreascaSectiunea 1 Instantele judecatorestiArticolul 124 Infaptuirea justitiei(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
(2) Justitia este unica, impartiala si egala pentru toti.
(3) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.
Articolul 125 Statutul judecatorilor(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, in conditiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de competenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii sale organice.
(3) Functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
Articolul 126 Instantele judecatoresti(1) Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
(2) Competenta instantelor judecatoresti si procedura de judecata sunt prevazute numai prin lege.
(3) Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale.
(4) Compunerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie si regulile de functionare a acesteia se stabilesc prin lege organica.
(5) Este interzisa infiintarea de instante extraordinare. Prin lege organica pot fi infiintate instante specializate in anumite materii, cu posibilitatea participarii, dupa caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.
Articolul 127 Caracterul public al dezbaterilorSedintele de judecata sunt publice, afara de cazurile prevazute de lege.
Articolul 128 Folosirea limbii materne si a interpretului in justitie(1) Procedura judiciara se desfasoara in limba romana.
(2) Cetatenii romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba materna in fata instantelor de judecata, in conditiile legii organice.
(3) Modalitatile de exercitare a dreptului prevazut la alineatul (2), inclusiv prin folosirea de interpreti sau traduceri, se vor stabili astfel incat sa nu impiedice buna administrare a justitiei si sa nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesati.
(4) Cetatenii straini si apatrizii care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret; in procesele penale acest drept este asigurat in mod gratuit.
Articolul 129 Folosirea cailor de atacImpotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.
Articolul 130 Politia instantelorInstantele judecatoresti dispun de politia pusa in serviciul lor.
Sectiunea 2 - Ministerul PublicArticolul 131 Rolul Ministerului Public(1) In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.
(2) Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii.
(3) Parchetele functioneaza pe langa instantele de judecata, conduc si supravegheaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, in conditiile legii.
Articolul 132 Statutul procurorilor(1) Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.
(2) Functia de procuror este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
Sectiunea 3 - Consiliul Superior al Magistraturii
Articolul 133 Rolul si structura(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justitiei.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din 19 membri, din care:
a) 14 sunt alesi in adunarile generale ale magistratilor si validati de Senat; acestia fac parte din doua sectii, una pentru judecatori si una pentru procurori; prima sectie este compusa din 9 judecatori, iar cea de-a doua din 5 procurori;
b) 2 reprezentanti ai societatii civile, specialisti in domeniul dreptului, care se bucura de inalta reputatie profesionala si morala, alesi de Senat; acestia participa numai la lucrarile in plen;
c) ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(3) Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reinnoit, dintre magistratii prevazuti la alineatul
(2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
(5) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret.
(6) Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa.
(7) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive si irevocabile, cu exceptia celor prevazute la articolul 134 alineatul (2).
Articolul 134 Atributii(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. In aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.
(3) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinara pot fi atacate la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei.
Titlul IV - Economia si finantele publiceArticolul 135 Economia(1) Economia Romaniei este economie de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice si tehnologice nationale, a artei si protectia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul national;
e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala in concordanta cu obiectivele Uniunii Europene.
Articolul 136 Proprietatea(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.
(5) Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.
Articolul 137 Sistemul financiar(1) Formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda nationala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. In conditiile aderarii la Uniunea Europeana, prin lege organica se poate recunoaste circulatia si inlocuirea monedei nationale cu aceea a Uniunii Europene.
Articolul 138 Bugetul public national(1) Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor.
(2) Guvernul elaboreaza anual proiectul bugetului de stat si pe cel al asigurarilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprobarii Parlamentului.
(3) Daca legea bugetului de stat si legea bugetului asigurarilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, se aplica in continuare bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat ale anului precedent, pana la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaboreaza, se aproba si se executa in conditiile legii.
(5) Nici o cheltuiala bugetara nu poate fi aprobata fara stabilirea sursei de finantare.
Articolul 139 Impozite, taxe si alte contributii(1) Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, in limitele si in conditiile legii.
(3) Sumele reprezentand contributiile la constituirea unor fonduri se folosesc, in conditiile legii, numai potrivit destinatiei acestora.
Articolul 140 Curtea de Conturi(1) Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare si de intrebuintare a resurselor financiare ale statului si ale sectorului public. In conditiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi se solutioneaza de instantele judecatoresti specializate.
(2) Curtea de Conturi prezinta anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public national din exercitiul bugetar expirat, cuprinzand si neregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputatilor sau a Senatului, Curtea de Conturi controleaza modul de gestionare a resurselor publice si raporteaza despre cele constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiti de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit. Membrii Curtii de Conturi sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe toata durata acestuia. Ei sunt supusi incompatibilitatilor prevazute de lege pentru judecatori.
(5) Curtea de Conturi se innoieste cu o treime din consilierii de conturi numiti de Parlament, din 3 in 3 ani, in conditiile prevazute de legea organica a Curtii.
(6) Revocarea membrilor Curtii de Conturi se face de catre Parlament, in cazurile si conditiile prevazute de lege.
Articolul 141 Consiliul Economic si SocialConsiliul Economic si Social este organ consultativ al Parlamentului si al Guvernului in domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organica de infiintare, organizare si functionare.
Titlul V - Curtea ConstitutionalaArticolul 142 Structura(1) Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei.
(2) Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit.
(3) Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei.
(4) Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani.
(5) Curtea Constitutionala se innoieste cu o treime din judecatorii ei, din 3 in 3 ani, in conditiile prevazute de legea organica a Curtii.
Articolul 143 Conditii pentru numireJudecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior.
Articolul 144 IncompatibilitatiFunctia de judecator al Curtii Constitutionale este incompatibila cu oricare alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul juridic superior.
Articolul 145 Independenta si inamovibilitateaJudecatorii Curtii Constitutionale sunt independenti in exercitarea mandatului lor si inamovibili pe durata acestuia.
Articolul 146 AtributiiCurtea Constitutionala are urmatoarele atributii:
a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;
b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;
c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;
d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului;
e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului;
g) constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului;
h) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;
i) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia;
j) verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni;
k) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic;
l) indeplineste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii.
Articolul 147 Deciziile Curtii Constitutionale(1) Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.
(2) In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale.
(3) In cazul in care constitutionalitatea tratatului sau acordului international a fost constatata potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. Tratatul sau acordul international constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat.
(4) Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.
Titlul VI - Integrarea euroatlanticaArticolul 148 Integrarea in Uniunea Europeana(1) Aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, in scopul transferarii unor atributii catre institutiile comunitare, precum si al exercitarii in comun cu celelalte state membre a competentelor prevazute in aceste tratate, se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.
(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor
(1) si
(2) se aplica, in mod corespunzator, si pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie supuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene.
Articolul 149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de NordAderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptata in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor.
Titlul VII - Revizuirea ConstitutieiArticolul 150 Initiativa revizuirii(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.
Articolul 151 Procedura de revizuire(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere.
(2) Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, hotarasc cu votul a cel putin trei patrimi din numarul deputatilor si senatorilor.
(3) Revizuirea este definitiva dupa aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a propunerii de revizuire.
Articolul 152 Limitele revizuirii(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora.
(3) Constitutia nu poate fi revizuita pe durata starii de asediu sau a starii de urgenta si nici in timp de razboi.
Titlul VIII - Dispozitii finale si tranzitoriiArticolul 153 Intrarea in vigoarePrezenta Constitutie intra in vigoare la data aprobarii ei prin referendum. La aceeasi data, Constitutia din 21 august 1965 este si ramane in intregime abrogata.
Articolul 154 Conflictul temporal de legi(1) Legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii.
(2) Consiliul Legislativ, in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a legii sale de organizare, va examina conformitatea legislatiei cu prezenta Constitutie si va face Parlamentului sau, dupa caz, Guvernului, propuneri corespunzatoare.
Articolul 155 Dispozitii tranzitorii(1) Proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare se dezbat si se adopta potrivit dispozitiilor constitutionale anterioare intrarii in vigoare a legii de revizuire.
(2) Institutiile prevazute de Constitutie, existente la data intrarii in vigoare a legii de revizuire, raman in functiune pana la constituirea celor noi.
(3) Prevederile alineatului
(1) al articolului 83 se aplica incepand cu urmatorul mandat prezidential.
(4) Dispozitiile cu privire la Inalta Curte de Casatie si Justitie vor fi aduse la indeplinire in cel mult 2 ani de la data intrarii in vigoare a legii de revizuire.
(5) Judecatorii in functie ai Curtii Supreme de Justitie si consilierii de conturi numiti de Parlament isi continua activitatea pana la data expirarii mandatului pentru care au fost numiti. Pentru asigurarea innoirii Curtii de Conturi din 3 in 3 ani, la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi acestia vor putea fi numiti pentru inca un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
(6) Pana la constituirea instantelor judecatoresti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi vor fi solutionate de catre instantele judecatoresti ordinare.
Articolul 156 Republicarea ConstitutieiLegea de revizuire a Constitutiei se publica in Monitorul Oficial al Romaniei in termen de 5 zile de la data adoptarii. Constitutia, modificata si completata, dupa aprobarea prin referendum, se republica de catre Consiliul Legislativ, cu reactualizarea denumirilor, dandu-se textelor o noua numerotare.